Al doilea străin care pleacă de la CS U Craiova în această vară. Nu l-a convins pe Mangia și a fost pus pe liber. Urmează încă o despărțire „cu nume”

Redactor:
Cosmin Staicu
Al doilea străin care pleacă de la CS U Craiova în această vară. Nu l-a convins pe Mangia și a fost pus pe liber. Urmează încă o despărțire
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce bulgarul Apostol Popov a anunțat că nu mai continuă la Universitatea Craiova, deoarece clubul nu-i va prelungi contractul, același lucru se va întâmpla și cu portughezul Andre Santos. Acestuia nu i se va activa clauze de prelungire a înțelegerii semnate în urmă cu cu patru luni, după ce nu l-a convins pe Devis Mangia în această perioadă. Venit în iarna trecută în Bănie, de la Arouca (liga a doua portugheză), liber de contract, lusitanul a bifat 7 meciuri în tricoul Științei. Pe postul său au evoluat de obicei Mateiu și Zlatinski, iar în acel compartiment oltenii și l-ar dori pe Adrian Stoian, de la Crotone.

Totodată, nici Mihai Roman II nu are viitor în Bănie, după ce a fost împrumutat la Timișoara în a doua parte a sezonului trecut. Craiova își dorește rezilierea contractului cu atacantul de 26 de ani sau împrumutul său la o altă echipă. În 17 prezențe în tricoul Craiovei în sezonul trecut, Roman nu a marcat vreun gol, reușind doar două asisst-uri. În schimb, croatul Dominik Glavina, care a evoluat în 5 meciuri pentru Universitatea pe final de sezon, ar putea continua în Bănie.

Mijlocaș care a trecut pe la toate naționalele de juniori și tineret ale Portugaliei, Santos a fost crescut de Sporting Lisabona, jucând 67 de meciuri în cei cinci ani petrecuți la formația mare a fostei adversare a FCSB-ului din play-off-ul Ligii Campionilor. Împrumutat la echipe de mâna a doua din Portugalia, Santos a avut o experiență în Primera Division, la Deportivo la Coruna, una în Turcia, la Balikesirspor, și una în Franța, la Metz, înainte să revină în țara natală în 2016, când a semnat cu Arouca.

Cu o cotă de piață de 600.000 de euro, lusitanul se poate mândri cu două selecții în naționala lui Cristiano Ronaldo, ambele în 2011, în meciuri amicale cu Finlanda (2-1) și Luxemburg (5-0).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×